După mai mult de un an de la apariția coronavirusului pandemia a schimbat aproape totul. Noul virus ne-a schimbat semnificativ viața, unii oameni au devenit mai rezistenți psihic, alții au suferit mult psihologic și fizic: am obosit, ne-am plictisit, am experimentat singurătate intensă, îndepărtare în relații, ne temem de îmbolnăvire, am restricționat activitățile importante, simțim o lipsă de libertate.
Pandemia ne-a arătat că noi, oamenii suntem în strânsă interdependență și că depindem de relațiile sociale. Cu toate acestea, am experimentat și obiceuri sănătoase:
Am învățat să folosim “acasă” mai mult ca un loc care să ne liniștească. Am creat echilibre mai bune între viața profesională și viața personală și între relații de familie și prietenie.
În ceea ce privește relațiile sociale, pandemia ne-a ajutat să analizăm în ansamblu relațiile care sunt cu adevărat importante, cu care oameni merită să ne întâlnim și să comunicăm, cu care ne simțim foarte bine. În ceea ce privește copiii, deși învățarea la distanță nu este la fel de benefică ca și contactul direct cu școala, totuși aceștia au început să asocieze ecranul, nu numai cu distracție, ci și cu educație și învățare.
Ei bine, unii dintre noi am învățat să ne pregătim propria mâncare și să mâncăm mai sănătos și de o calitate mai bună.
Din păcate, efectul negativ al pandemiei este mult mai mare decât cel pozitiv.
Pandemia a declansat anxietatea, caracteristicile obsesiv-compulsive, starea de stres post-traumatic, depresia și dependențele, problemele de sănătate fizică. Insecuritatea financiară creează anxietate intensă, frustrare, depresie, un sentiment de incertitudine pentru prezent și viitor.
Se poate crea o ezitare in capacitatea de a reveni la viața socială și de a revendica relații profesionale și sociale.
La nivel mondial, pandemia de coronavirus a afectat sănătatea mintală a oamenilor. Stresul, izolarea socială, îngrijorarea cu privire la muncă, finanțe, frica pentru propria noastră sănătate sau a celor pe care îi iubim pot duce la depresie sau pot agrava simptomele persoanelor care sunt deja depresive.
Există încă multe întrebări fără răspuns despre coronavirus, tratamentul acestuia, vaccinul, când se va termina și toate acestea ne îngrijorează cu privire la viitor. Depresia poate fi cauzată de anxietatea intensă pe care o simțim cu toții cu privire la necunoscut sau riscul de a ne îmbolnăvi sau de a pierde o persoană dragă.
Persoanele care sunt prinse acasă cu cineva care îi afectează negativ sunt mai predispuse la depresie. Contactul constant cu o persoană abuzivă fizic sau emoțional poate provoca efecte negative asupra sănătății mintale unei persoane.
Nivelurile ridicate de stres și anxietate datorate pandemiei au un impact semnificativ asupra vieții noastre. Iar stresul prelungit poate duce la depresie.
Există modalități prin care ne putem ajuta să facem față singurătății, să ne schimbăm gândirea negativă, să ne îmbunătățim starea de spirit și să facem față simptomelor depresiei:
Păstrează legătura cu ceilalți (chiar si in mediul online), deoarece este vital să fii în contact cu oamenii. Încercă să comunici cu cei dragi prin apeluri video, vorbind la telefon sau conversând online cu un grup de oameni.
Adoptă obiceiuri mai sănătoase (citit, muzica, mancare sanatoasa, exercitii fizice, meditatii), in locul celor distructive (mancat compulsiv, alcool, substante).
Urmează un program! Când suntem închiși în casă, toate zilele arată la fel! Este extrem de util să setăm un program cu activități și să îl urmăm cu fidelitate.
Exercițiul este una dintre cele mai eficiente modalități de a ne stimula starea de spirit și este un antidepresiv natural.
Alege o formă de exercițiu care ți se potrivește și angajează-te cu regularitate.